Среда, 12 декабря 2018 г.
  • EUR: 19.62
  • USD: 17.22
  • RUB: 0.26
  • UAH: 0.62
Кишинев: 1/-1 ° Завтра: 2/0 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Ambasadoarea Germaniei: Alegerile parlamentare vor reprezenta un moment de cotitură în parcursul Moldovei

13:24 2018-10-04

Класс!



Alegerile parlamentare din 2019 vor reprezenta un moment de cotitură în parcursul Republicii Moldova. De aceea, un proces electoral corect, înainte de scrutin şi după, ar trebui să fie un lucru firesc. Declaraţia a fost făcută de ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger, în cadrul unei recepţii organizate cu ocazia Zilei Unităţii Germane.

 

Angela Ganninger a remarcat că pe parcursul anilor, Germania şi Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, s-au apropiat tot mai mult, important însă este parcurgerea continuă comună a respectivului drum şi implementarea obiectivelor propuse. 

„Astăzi ne bucurăm de regim liberalizat de vize şi de relaţii economice aprofundate şi cuprinzătoare. Acest lucru s-a datorat negocierilor ample şi bunelor pregătiri”, a spus diplomata. Potrivit ambasadoarei, ziua de 3 octombrie este data în care a avut şi are loc un eveniment foarte important pentru Germania şi pentru toată Europa.  

„Confirmarea independenţei Republicii Moldova a avut loc practic în aceeaşi perioadă de timp în care s-a produs şi reintegrarea Germaniei. Chiar dacă experienţele istorice dintre ţările noastre sunt diferite, am trăit şi vom retrăi în continuare sentimente de prietenie reciprocă”, a spus Angela Ganninger.