Воскресенье, 23 сентября 2018 г.
  • EUR: 19.7
  • USD: 16.81
  • RUB: 0.25
  • UAH: 0.6
Кишинев: 16/14 ° Завтра: 16/14 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Averea judecătoarei Rodica Berdilo care l-a lipsit pe Năstase de mandatul de primar

12:46 2018-06-20

Класс!



Judecătoarea Rodica Berdilo, cea care a luat o hotărâre prin care nu confirmă legalitatea alegerilor și, respectiv, declară nevalid mandatul de primar al lui Andrei Năstase, are o experiență în sistem de doi ani.

Aceasta a fost numită în funcție la 23 mai 2016, prin decretul fostului președinte Nicolae Timofti. Tot atunci a fost repartizată să activeze la Judecătoria Chișinău, scrie zdg.md. La mai numai câteva zile de când a îmbrăcat roba de magistrat, Rodica Berdilo a solicitat suspendarea din funcție pe perioada aflării în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani. Magistrata a revenit în funcție la 21 aprilie 2017, potrivit informațiilor de pe magistrat.md.

Din 2012 și până a accede în funcia de judecători, Rodica Berdilo a fost asistentă judiciară la fosta Judecătorie Buiucani a mun. Chișinău.

În iunie curent, Rodica Berdilo a fost vizată într-o anchetă a centrului de Investigații Jurnalistice, drept magistrata care a făcut dreptate pentru doi foști procurori care s-au judecat cu statul pentru pensii mai mari. Respectiv, în februarie curent, Berdilo a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să recalculeze pensia ex-procurorului Isai Sârcu, care este soțul judecătoarei CSJ Iulia Sârcu și a ex-procurorului Gheorghe Nogai.

Potrivit actului de avere pentru 2017, în funcția de judecătoare, Rodica Berdilo a fost remunerată cu 133 207 de lei. Soțul magistratei, care este ofițer de protecție în cadrul Serviciului Protecție și Pază de Stat, a ridicat un salariu de 174 934 de lei.

Pe parcursul anului trecut, la zilele de naște, susține Berdilo, familia a obținut donații de 21 de mii de lei.

Din 1999, magistrata deține în proprietate un apartament de 67,4 metri pătrați care ar avea o valoare de 251 577 de lei. În 2017, în baza unui contract de investiții în construcție, familia a intrat în posesia unui apartament de 71 metri pătrați, care costă 395 545 de lei, și a unui garaj care costă 5 500 de euro.

Familia deține un automobil de model Hyundai Elantra fabricat în 2002 și cumpărat în 2014 cu 70 de mii de lei.

În 2017, familia a contractat o datorie de 55 de mii de lei, cu o rată a dobânzii de 10%, pe care trebuie să o întoarcă până în 2020.